I miss you already ..

He`s gone . 

Suna mai putin dureros in engleza.

Cuvantul " mort " ma rupe`n bucati. 

Te iubesc, bunicule, oriunde ai fi.

You die. I die.

Azi a inceput scoala .. nimic foarte special in primele zile ale diminetii. Mi`am luat bine meritatul 7 in teza la mate si am venit acasa asteptand sa se faca ora 4 ca sa merg la cor. Eram in baie cand am auzit usa de la intrare si o voce tremurand, care parea a mamei. Ea era .. a bufnit in plans si prima intrebare a fost" ce ai patit, mama ?". Mi`a aruncat un foarte dureros " nimic" si a fugit in dormitor si am ramas cu tata care mi`a explicat vag ce se intampla, desi eu auzisem din baie vocea ei spunand " Tata se simte rau, nu cred ca mai rezista pana Sambata". Stiu doar ca am coborat scarile blocului mai lent ca niciodata, mergeam teleghidata pe aleea spre scoala, eram ciufulita si speram sa visez. Ulterior mi`am dat seama ca nu`i vorba de nici un vis si ca bunicul meu se simte din ce in ce mai rau.

Imi vine in cap doar imaginea lui de ultima oara cand l`am vazut.. era pierdut, cersea afectiune si statea in pat ca un copil. 

Nici macar nu m`a recunoscut, chestie care m`a marcat si care m`a deranjat tinand cont ca el m`a crescut. Dar nu e vina lui si tot incerc sa gasesc un vinovat pe care sa`l urasc pentru ca mi`l ia.

Si nu gasesc .. si tot caut .. 

Cred ca e doar vina nenorocitului de cancer.