Trag un cub de aer in piept si simt cum imi sunt involburati plamanii, iar cutia de carton in care ma aflu se mareste permitandu`mi sa`mi scot mainile amortite din buzunare. Simt c`am stat acolo o viata intreaga, iar momente de evadare n`au existat, doar le`am visat.

O raza de soare patrunde in cutia mea, iar din reflex ochii mi se ridica in tavanul ei, care se ridica si se desparte cu un sunet ciudat, un sunet care suna a vechi. Bucati de carton cad si`mi ajung in brunetul intensificat de intuneric al parului meu, exact ca atunci cand o cladire incepe sa colectioneze ani buni in spate. Ce pot spune atunci cand vad soarele zambindu`mi ? Sunt libera, iar sentimentul asta imi mistuie sufletul cu o intensitate de neinteles. Mi`e frica, mi`e bine, dar oare cum e posibil sa simt in acelasi timp lucruri diferite ? Am in fata o alee intinsa, care deocamdata e pustie, pentru ca trebuie sa`mi pun amprenta pe ea. Ma voi plimba atat de mult printre spini si printre flori, pentru ca asta simt eu ca defineste cuvantul “ matur “ . Cutia de carton, copilaria mea, am lasat`o in urma si`am plecat. Incep sa merg pe alee, iar in urma mea se inchid doua perechi de usi, iar lacatul lor e invincibil, asta pentru ca a venit momentul sa ma descurc singura.
M`am maturizat si am plecat dintre papusi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu