Alti pasi, alte urme ..

Trag un cub de aer in piept si simt cum imi sunt involburati plamanii, iar cutia de carton in care ma aflu se mareste permitandu`mi sa`mi scot mainile amortite din buzunare. Simt c`am stat acolo o viata intreaga, iar momente de evadare n`au existat, doar le`am visat. 

Un gand enigmatic ma cuprindea din ce in ce mai des si loveam peretii cutiei ca sa scap de nonsalanta care mi`o aratau prietenii. Casa mea, cutia, niciodata n`a fost sigilata, asta dovedind ca puteam sa ies oricand, insa inspaimantarea de realitate era tot mai batuta in cuie in chestia aia numita suflet. Nu am nici macar gauri prin care sa patrunda aerul, ci pur si simplu il inspir si`l expir pe cel cu care am intrat in acest cub de carton de la inceput. E uzat, insa ma ajuta sa supravietuiesc si ma multumesc cu acest aspect, relativ banal. Pana si sufletul mi`e in colturi, exact ca locul in care stau, chiar poate e si din carton, reusind cei din jur sa se multumeasca vazandu`ma o papusa din plastic, care nici macar nu e in stare sa apara in cele mai importante vitrine din oras. Cred ca sunt propriul meu dusman, dar cartonul e tare si nu`mi pot modela sufletul intr`o inima. Si`ti spun tie, sufletule, lasa`ma sa te indrum si`ti promit ca firele de iarba vor fi mai verzi ca de obicei. 

O raza de soare patrunde in cutia mea, iar din reflex ochii mi se ridica in tavanul ei, care se ridica si se desparte cu un sunet ciudat, un sunet care suna a vechi. Bucati de carton cad si`mi ajung in brunetul intensificat de intuneric al parului meu, exact ca atunci cand o cladire incepe sa colectioneze ani buni in spate. Ce pot spune atunci cand vad soarele zambindu`mi ? Sunt libera, iar sentimentul asta imi mistuie sufletul cu o intensitate de neinteles. Mi`e frica, mi`e bine, dar oare cum e posibil sa simt in acelasi timp lucruri diferite ? Am in fata o alee intinsa, care deocamdata e pustie, pentru ca trebuie sa`mi pun amprenta pe ea. Ma voi plimba atat de mult printre spini si printre flori, pentru ca asta simt eu ca defineste cuvantul “ matur “ . Cutia de carton, copilaria mea, am lasat`o in urma si`am plecat. Incep sa merg pe alee, iar in urma mea se inchid doua perechi de usi, iar lacatul lor e invincibil, asta pentru ca a venit momentul sa ma descurc singura. 

M`am maturizat si am plecat dintre papusi.