joi, 30 decembrie 2010

Si cu visele mele cum ramane ?

Vreau sa incep asta prin a spune ca nu intentionez sa dramatizez si sper sa nu rabufnesc in asa fel incat sa inspir mila sau alte sentimente de genul asta. Am pierdut o persoana, un prieten ( sau cel putin asa il consideram ), am pierdut ceva ... nu conteaza asta foarte mult, pentru ca persoane gasesc, prieteni imi fac iar . Dar visele mele ? Si tot ce planuisem sa traiesc alaturi de acea persoana ? Si chestiile importante pe care vroiam sa le impartasesc cu acea persoana ? Si toate sperantele pe care le pusesem in acea persoana? Si toate sentimentele pe care le pusesem in palma acelei persoane ? Acum nu mai am cu cine si trebuie sa o iau de la capat, sa caut din nou pe cineva care cred eu ca merita. Astea sunt de fapt lucrurile care ma dor, ca nu am apucat sa fac tot ce`mi doream cu acea persoana care simteam eu ca merita ( simteam prost ).  Si ma doare pana in adancul pieptului, e o durere seaca si de care nu mai scap ... pentru ca din nou visele mele sunt la pamant si`mi va fi foarte greu sa le ridic iar deasupra capului. Ma descurc singura, dar toate urmele astea raman ... si simt ca parca toate se busesc in pieptul meu, dar poate nu le merit pe toate. Stiu ca suna a cliseu, dar mi`e frica sa mai fac pasi inainte, pentru ca la fiecare pas simt ca gresesc ... 
Ah, deja am dat`o in drame, dar trebuia intr`un fel sau altul sa ma descarc. 
Concluzia este ca nu ma doare ca te`am pierdut pe tine ca persoana, ma doare ca mi`am pierdut toate visele alaturi de tine si trebuie sa`mi aman planurile, pana voi gasi pe altcineva. Iar cine ma cunoaste ... stie foarte bine ca sunt genul de persoana care gaseste foarte greu un "altcineva".
As putea scrie aici ore intregi toate cate ma ard pe dinauntru, toate dezamagirile, toate asteptarile pe care le aveam si toate cate imi imaginam, dar ma rezum la a spune ca fiecare an se termina pentru mine in aceeasi agonie fara nici macar un gram de exaltare. 
Fara ranchiuna, urez tuturor un an nou cat mai fericit, plin de tot ce e mai bun.

3 comentarii:

Peter S. spunea...

Cand erai mica, chiar foarte mica, pana sa inveti sa mergi, ai cazut de atatea ori si totusi ai avut incapatarea sa incerci din nou si din nou, pana cand ai facut primii pasi. De ce aceea incapatanare? Pentru ca pur si simplu nu iti era frica de nimic! De nici o lovitura, vreun obstacol si nu iti era frica de esec. Aici e vorba de spiritul tau de luptator; te lasi mult prea purtata de sentimente si emotii. Gresesti? Inveti! Iar gresesti? O iei de la capat, inveti!
In viata cateodata e nevoie sa renunti la anumite lucruri chiar si persoane sa-ti atingi scopul, sau alte persoane sa renunte la tine ca apoi mai tarziu sa-ti dai seama ce efect a avut asupra ta; si din experinta proprie e doar benefic tie. La inceput spui ca nu vrei sa inspiri mila nimanui, dar o faci... tocmai tie iti e mila de persoana ta. Imi pari o tipa puternica dar dupa cum scrii aici si ce scrii mai ales, iarta-ma daca gresesc, dar e doar fata ta publica! Adica, probabil iti doresti mult sa ai caracterul ala puternic, dar nu faci nimic pentru asta sau poate crezi ca n-o sa-l ai niciodata. E posibil sa gresesc, dar stiu ca cel putin ca prima fraza e ceea ce ma motiveaza pe mine. Ai grija de tine, ciao!

P.S.: Si daca gresesc invat! :)

Cristian Oana - Andreea spunea...

Iti multumesc din suflet ca ma sustii si ca imi dai senzatia ca`ti pasa, desi nu stiu de ce faci asta..pentru ca de`abia daca ma cunosti. Ai dreptate, sunt o persoana puternica, dar cand vad ca ma ranesc persoanele din jur .. devin vulnerabila. Oricum nu o sa mai las pe nimeni sa ma raneasca sau cel putin clar nu o sa mai arat asta. Inca o data : chiar iti multumesc mult.

Peter S. spunea...

Nu-ti dau sensatia, chiar imi pasa. Defapt imi pasa de toata lumea si-mi place sa ajut, mai ales cand se si vad urmarile. Da, ne-am vazut doar de 3 ori daca nu ma insel, dar e deajuns un dialog si cateva gesturi ca sa imi fac o parere.
Totul e ca un test, asa ca iti urez succes! Take care!

Peter S.